14 aug. BusinessVoice devine Community Partner la Real Estate Forum Moldova 2025
Comunitatea de afaceri BusinessVoice susține transformarea Republicii Moldova într-un hub logistic regional
BusinessVOICE, comunitatea de afaceri din România cu o amprentă semnificativă în regiunea Europei de Sud-Est, anunță parteneriatul strategic cu Real Estate Forum Moldova 2025, evenimentul de referință pentru sectorul imobiliar și logistic, programat pentru 16 septembrie 2025 la Urban Business Center din Chișinău.
Susținerea viziunii strategice naționale
Real Estate Forum Moldova 2025, organizat în cadrul Moldova Business Week 2025, are ca obiectiv consolidarea poziției Republicii Moldova ca centru logistic regional și punct de convergență pentru investiții în infrastructură de transport, logistică și real estate industrial. Asociația Dezvoltatorilor și Investitorilor Imobiliari din Moldova / REDIA, în calitate de promotor și facilitator cheie, acționează ca interfață unică între investitori, dezvoltatori și autoritățile publice.
„Parteneriatul cu REF Moldova 2025 reflectă experiența noastră în piața românească și înțelegerea potențialului Republicii Moldova de a deveni un centru logistic regional care să completeze ecosistemul economic din România. Comunitatea noastră de afaceri, cu rădăcini în România, recunoaște sinergia naturală dintre cele două piețe și oportunitățile de investiții transfrontaliere în sectorul logistic și real estate industrial”, a declarat Elena Paraschiv-Pop, Managing Partner, BusinessVOICE.
Un parteneriat pentru dezvoltarea ecosistemului de afaceri
În calitate de Community Partner, BusinessVOICE își consolidează angajamentul de a susține inițiativele strategice care contribuie la dezvoltarea economică regională și la poziționarea Republicii Moldova ca destinație de investiții complementară pieței românești din Europa de Sud-Est.
„Republica Moldova poate beneficia de experiența României în dezvoltarea infrastructurii logistice și a parcurilor industriale, în timp ce investitorii români pot accesa o piață cu costuri competitive și o poziție geografică strategică pentru diversificarea lanțurilor de aprovizionare. Mai mult, acordurile bilaterale semnate între Moldova și Ucraina oferă facilități de acces unice la programul Rebuild Ukraine, iar prin investițiile realizate în Republica Moldova, dezvoltatorii români pot valorifica aceste avantaje speciale. Comunitatea noastră va fi un catalizator în mobilizarea capitalului și know-how-ului românesc pentru proiecte care schimbă harta economică a regiunii”, subliniază Rodica Verbeniuc, Strategy & GR Partner, BusinessVOICE.
Valoarea adăugată pentru comunitatea de afaceri
Prin acest parteneriat, BusinessVOICE oferă membrilor săi:
- Acces privilegiat la sesiunile de networking și panelurile de discuție cu investitori strategici, reprezentanți guvernamentali și instituții financiare internaționale
- Oportunități de matchmaking direct cu dezvoltatori, autorități locale și centrale, precum și cu instituții de suport pentru inițierea de proiecte concrete
- Informații exclusive despre proiectele logistice și industriale pregătite pentru investiții, inclusiv dezvoltarea terminalelor multimodale și extinderea parcurilor industriale
- Conectarea ecosistemelor de afaceri România–Moldova, într-o platformă care reunește principalii actori din sectorul real estate, logistică și infrastructură din regiunea Europei de Sud-Est
- Facilitarea investițiilor transfrontaliere prin valorificarea expertizei și capitalului românesc în proiecte logistice și industriale moldovenești, cu deschidere către reconstrucția Ucrainei prin programele speciale existente
Invitație la participare
BusinessVOICE invită membrii comunității de afaceri din România să se alăture acestei inițiative strategice și să profite de oportunitățile unice de investiții transfrontaliere, networking și dezvoltare de parteneriate România–Moldova oferite de REF Moldova 2025.
Evenimentul va cuprinde sesiuni de deschidere oficială cu participarea Guvernului Republicii Moldova, paneluri de discuție specializate, sesiuni B2B și vizite de studiu la situri logistice și industriale relevante.

No Comments